Fundaţia Sigismund Toduţă >>

BIOGRAFIE

- studii
- profesorul
- doctoratul
- directorul
- opinii

OPERA

- compoziţii
- scrieri
- premii
- discografie

DOCUMENTA

- fotografii
- manuscrise
- muzică
- bibliografie

Schiţă de Catul Bogdan
Opinii despre Sigismund Toduţă


S. Toduţă, prin îndelungata sa activitate pe tărâmul creaţiei şi pedagogiei muzicale, poate fi considerat ca unul din exponenţii de frunte ai slăvitei generaţii de dascăli care au propulsat arta românească pe orbita universalităţii.
Vasile Herman: Compozitor şi Dascăl, în revista "Actualitatea muzicală" nr. 33, Bucureşti, 1991.

Maestrul Toduţă este acel senior, acel prinţ cu nume medieval, Sigismund, care a ştiut să se legene în sunetele primordiale, arhaice, de aulos, ale unui trecut muzical legendar, distinlând din aceste seve foarte înalte urzeala capodoperelor pe care le ştim şi pe care le vom păstra cu mare grijă.
Cornel Ţăranu: In memoriam Sigismund Toduţă, în rev. "Tribuna", Cluj-Napoca, 18-24 iulie 1991.

Aşa cum Enescu îşi revendica atributul de simfonist, înlesnindu-le contemporanilor pătrunderea unei taine a gândirii şi meşteşugului său creator, se poate afirma că spiritul polifonic este determinant pentru creaţia lui S. Toduţă. Ingemănată cu simfonismul, gândirea polifonică se implică drept factor generator al limbajului său armonic, determină factura generală a scriiturii şi sugerează căi spre articularea formei. Personalitatea stilului rezultat – ca sumă a elementelor de limbaj – este, de aceea, uşor de recunoscut.
Dan Voiculescu: Polifonia în creaţia corală a lui S. Toduţă, în "Lucrări de Muzicologie", vol. 14.

Departe de o atitudine arhaizantă, de "o nostalgie a trecutului", prezenţa unor principii arhitectonice proprii Barocului şi Clasicismului în unele dintre lucrările lui S. Toduţă, se înscrie ca un complex de intenţii artistice cu sensuri multiple.
Hans Peter Türk: Variaţiunile pe ostinato în creaţia lui S. Toduţă, în "Lucrări de Muzicologie", vol. 14.

Ample lungimi de undă reprezintă pe rând studiul şi meditaţia asupra temei propuse, studiul şi schiţarea materialului tematic şi proiectul arhitecturii, artizanatul realizării tehnice – expresie a unui discurs poetic care creşte odată cu opera, finisarea şi ultimul acord. Drumul creator al compozitorului Sigismund Toduţă reprezintă o epocă în plină desfăşurare şi credem că ideile exprimate în sonatele şi simfoniile sale sunt o parte din materialul viu al muzicii noastre de azi, pe care atât el însuşi cât şi ceilalţi compozitori ai şcolii muzicale româneşti îl vor continua.
Romeo Ghircoiaşiu: Momente în evoluţia stilistică a lui S. Toduţă, "Lucrări de Muzicologie", Cluj-Napoca, vol. 14.

…Varietatea procedeelor modale... denotă implicarea esenţială şi permanentă a modalului în opera lui Sigismund Toduţă. Caracterul acesta de permanenţă justifică ... existenţa unui adevărat program al aplicării modalismului de către compozitor, program în care recunoaştem rezumarea, sintetizarea şi alteori devansarea unor procedee la care a făcut apel gândirea muzicală românească a ultimelor decenii.
Gheorghe Firca: Caracterul modal al muzicii lui Sigismund Toduţă, în "Lucrări de Muzicologie", vol. 14.

Prin excelenţă, lumea sonoră a muzicii lui Sigismund Toduţă este o lume modală, evidentă în muzica sa instrumentală, dar şi mai pregnantă, variată, diversificată, în muzica sa corală… Compozitorul a avut curajul, convingerea artistică, perseverenţa ştiinţifică de a cerceta un teren muzical despre care… mulţi compozitori au crezut că nu ne mai poate oferi noutăţi armonice.
Terényi Ede.: Conceptul armonic al lui S. Toduţă în lumina muzicii sale corale "a cappella", "Lucrări de Muzicologie", Cluj-Napoca, vol. 14

Cu fiecare creaţie şi mai cu seamă cu ultimele, Sigismund Toduţă se înalţă imperturbabil în preajma marelui nostru Enescu. Concertul de pian ... a fost răscolitor şi de o fascinantă măreţie. De la primele acorduri, incisive icnituri smulse parcă din doinele haiduceşti, până la apoteoza marcată de amploarea clopotelor vestind împlinirea idealului visat, de la debutul intim, interiorizat, aproape crispat, la destinderea crescândă, vijelioasă, dar şi cu intensităţi lirice, toate converg amplu şi frenetic spre zona de lumină a spiritului.
Alexandru Paşcanu: Un ethos inconfundabil, în revista "Tribuna", Cluj-Napoca, 14 ian. 1988.

O personalitate marcantă, predestinată parcă de a se manifesta public, Sigismund Toduţă îşi compunea muzica sa cu aceeaşi grijă cu care-şi controla şi cele mai mici gesturi ale comunicării. Rostirea sa era inconfundabilă, indiferent de locul în care avea să se consume. Dominându-şi cu autoritate seniorală colegii de generaţie, Maestrul va împrumuta discipolilor săi ceva din proverbiala sa exigenţă profesională, pe impulsul căreia se va ivi, peste ani, o solidă şcoală românească de compoziţie. Prestigiul actual al Clujului muzical în bună parte i se datorează, deoarece, alături de Antonin Ciolan, Sigismund Toduţă a contribuit hotărâtor la integrarea sa în ansamblul marilor centre culturale europene.
Valentin Timaru, Simpozion de Muzicologie, Deva, 1997.

În cele trei perioade de creaţie ale lui Sigismund Toduţă se disting tendinţele de apropiere şi contopire ale intonaţiilor religioase gregoriene şi bizantine cu cele folclorice (româneşti) şi de aplicare a lor pe trunchiul marilor forme ale muzicii europene. Sunt prezente elemente ale unor orientări neorenascentiste şi neobaroce (în prima perioadă de creaţie), iar pentru ultima perioadă este caracteristică orientarea spre eterofonie şi spre un modalism intens cromatizat. Se remarcă un stil elaborativ, de natură simfonică, şi tendinţa spre articularea polifonică. Sigismund Toduţă are o evidentă înclinaţie spre cultivarea formelor mari, fără a exclude miniatura instrumentală, vocală sau corală. Este primul compozitor român care, după George Enescu şi Paul Constantinescu, ajunge la un adevărat stil personal.
Larousse - Dicţionar de mari muzicieni, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000.